Cum să eviți să cazi pradă informațiilor și știrilor false

În ultimii ani, fenomenul de fake news a luat amploare. Rețelele sociale au miliarde de utilizatori, iar oamenii împărtășesc deseori informații false sau trunchiate. Este foarte ușor să împărtășești ceva ce este văzut pe Facebook, Twitter sau primit prin Whatsapp.

Imagine: Pexels

Principala problemă este că de cele mai multe ori oamenii nu își fac timp să pună la îndoială sursa de informare sau să treacă informațiile prin filtrul propriu înainte de a da share. Chiar și fotografiile și videoclipurile pot fi falsificate sau manipulate pentru livra o informație falsă, iar pe măsură ce tehnologia avansează devine din ce în ce mai ușor ca persoane rău intenționate să facă asta.

Mediile sociale și site-urile web obscure nu sunt modalități infailibile de informare. De aceea, înainte de a da crezare unei informații și de a o distribui și altora, asigurați-vă că aceasta este reală.

Iată câteva metode prin care să nu riscați să cădeți în capcana informațiilor false:

Google sau alte motoare de căutare sunt cea mai la îndemână varianta pentru o primă verificare. Verificați daca informația este distribuită și de alte surse, credibile, și ce alte detalii conexe puteți găsi.

Faceți diferența între opinii și știri. Daca în cazul știrilor e mai ușor de verificat dacă acestea sunt reale, in primul rand cautand daca apar si pe alte site-uri de stiri importante, opiniile necesită ceva munca de cercetare. Chiar dacă autorul prezintă și anumite surse în sprijinul afirmațiilor, verificați dacă acestea sunt de încredere. De asemenea, verificați dacă autorul este calificat pentru a analiza astfel de informații. Daca el este broker la bursă de pildă, nu e neapărat cea mai potrivită persoană care poate da sfaturi despre dietă.

Verificați deasemenea data articolelor (o informație care poate era ok acum 10 ani nu mai are aceeași relevanță astăzi) și extensiile domeniilor (daca acestea sunt gratuite sau au extensii obscure).

În concluzie, încercați să căutați știri din surse credibile și să verificați întotdeauna informațiile văzute pe rețelele sociale, astfel veți evita să cadeți pradă dezinformărilor și să le propagați mai departe către alti cunoscuți.