Primul an al copilului este foarte solicitant pentru parintii care sunt atenti la etapele de dezvoltare pe care acestia trebuia sa le parcurga cu succes. Conform poluscentercluj.ro, cel mai important moment este considerat cel in care micutul spune primul cuvant.
Cercetarile arata ca parintii se ingrijoreaza cel mai tare atunci cand prichindelul nu incepe sa vorbeasca la timp. In “Jurnalul Medical al Pediatrilor din Australia”, s-a publicat un studiu care spune ca acei copii care scot primul cuvant mai tarziu decat media, in jurul varstei de 2 ani, nu sunt mai predispusi sa dobandeasca probleme comportamentale, cognitive sau emotionale.
Un grup de cercetatori de la Telethon Institute for Child Health de la Universitatea din Australia de Vest a efectuat un studiu in care au ales 1300 de subiecti avand varsta de 2 ani si le-a urmarit evolutia pana cand au atins varsta de 17 ani. La 2 ani acestia au fost supusi unui test de vocabular iar aceia care au completat doar 15% din el au fost pusi in categoria copiilor care vorbesc mai tarziu.
Andrew Whitehouse, conducatorul cercetarilor, a mai evaluat si dezvoltarea comportamentala a micutilor in 5 momente diferite ale copilariei. Acesta a conceput un sondaj de opinie care punea intrebari referitoare la starile emotionale ale copiilor si la reactiile acestora la situatiile dificile aparute.
Cercetatorii au descoperit ca, desi copiii care au vorbit mai tarziu erau mai predispusi la probleme de natura emotionala si comportamentala la varsta de 2 ani, acestea nu se perpetuau si alte varste. Whitehouse a declarat ca “nu crestea riscul ca micutii sa aiba dificultati si dupa varsta de 2 ani”.
El considera ca anumite comportamente care trec drept simptome ale ADHD-ului sau ale altor tulburari emotionale sunt de fapt reactii firesti la frustrarea micutilor ca nu se pot exprima asa cum si-ar dori. Cercetatorii spun ca parintii nu ar trebui sa se lase coplesiti de ingrijorare daca prichindeii nu vorbesc pana la 2 ani, atata timp cat acestia sunt sanatosi la nivel emotional si cognitiv.
Cu toate acestea, daca micutul nu vorbeste deloc pana la acea varsta, daca da semne ca ar putea sa nu auda, daca manifesta si alte comportamente care nu se incadreaza in normal, parintii ar trebui sa consulte cat mai devreme un specialist ca sa evite descoperirea prea tarzie a unei tulburari de dezvoltare precum autismul sau chiar a hipoacuziei.