Dacă atunci când vine vorba de rochii de mireasă Bucureşti pare să fie primul cuvânt care îţi vine în minte, fiindcă în capitală sunt concentrate toate magazinele care contează şi marii designeri, multe alte ingrediente ale nunţii perfecte necesită mai puţin efort de deplasare, fiind apanajul locaţiei alese. O componentă esenţială a evenimentului o constituie mâncarea, fie că ne place sau nu. Toate meniurile care vă vor fi prezentate vor suna apetisant şi pretenţios, însă testul cu adevărat important este degustarea. Dacă abia în acest moment vă veţi decide asupra pachetului selectat, sau dacă pur şi simplu urmează să degustaţi un meniu standard, cert este un lucru, va fi mâncare multă, ce trebuie evaluată într-un timp scurt. Tocmai de aceea un prim sfat ar fi să vă luaţi cu voi întăriri. Fie că îi implicaţi pe naşi, care vor fi sigur onoraţi să îşi dea cu părerea, fie că veţi avea alături vreo viitoare soacră sau nişte domnişoare şi cavaleri de onoare, esenţial este să puteţi culege cât mai mult feedback. Nu vă faceţi griji pentru porţii, până la urmă participanţii nu trebuie să se sature, ci să vadă despre ce e vorba în fiecare element din farfurie. Dacă totuşi sunteţi mulţi degustători profesionişti, poţi oricând cere un meniu suplimentar sau chiar mai multe, ele fiind până la urmă contracost, deci nederanjând pe nimeni.
Luaţi-vă timp să admiraţi întâi ceea ce vi se pune dinainte. Nu sunteţi în căutarea vreunei promoţii care necesită achiziţie rapidă înainte de a se epuiza. Lăsaţi în urmă reflexele condiţionate create de prea multe căutări de Google de tipul „rochii mireasă reduceri”, care încă vă bântuie, şi acordaţi-vă răgazul de a privi (critic sau nu, în funcţie de conţinut) ce este în farfurie. Nu degeaba se spune că mai întâi mâncăm cu ochii, nutriţia este despre cromatică, elemente inedite şi apetit vizual, aşa că farfuriile trebuie să îndemne ele însele la degustare. Aranjarea elementelor, alăturarea lor, decorul, toate contează în tabloul final. Gustaţi întâi individual componentele de pe farfurie, chiar şi dacă ele sunt menite să fie devorate împreună, pentru ca abia apoi să faceţi combinaţiile recomandate. Deşi poate unele dintre ele se potenţează reciproc, ar trebui oricum să fie bune şi de unele singure.
Urmăriţi echilibrul şi varietatea. Felurile servite trebuie să mulţumească pe toată lumea, să aibă câte ceva pentru fiecare categorie de gurmanzi. Este adevărat că meniul, ca şi nunta în sine, trebuie primordial să îi reprezinte pe miri, însă asta nu înseamnă să nu se ţină cont de gusturile deja consacrate, de culoarea locală, de preferinţele unei majorităţi relevante. Aici se va evidenţia rolul asistenţilor de degustare, care sunt practic componenta obiectivă, o voce a oaspeţilor care trebuie ascultată.
Meniul trebuie gândit în directă legătură cu tematica evenimentului, cu anotimpul, dar şi cu bugetul. Nu vă temeţi de nou sau de alegeri mai extravagante, însă faceţi schimbările cu cap, în aşa fel încât imaginea de ansamblu să fie unitară şi cu o notă universală. Ţineţi cont de invitaţii voştri şi selectaţi variante astfel încât să aibă fiecare ceva de apreciat. Aveţi grijă de cei cu regim special, în cazul cărora meniul este deseori încropit pe moment şi care par într-un fel pedepsiţi fără vină. Întrebaţi opţiunile existente pentru vegetarieni, vegani, persoane cu alergii la diverse ingrediente, asigurându-vă că vor primi produse de aceeaşi calitate cu ceilalţi nuntaşi.
Nu vă fie teamă să întrebaţi, să refuzaţi, să faceţi înlocuiri. Până la urmă este un serviciu plătit cu vârf şi-ndesat, care trebuie să vă mulţumească 100%. Dacă ceva este în neregulă, ar fi bine să aflaţi şi să remediaţi acum şi nu în ziua nunţii, când impactul ar fi major şi poate chiar devastator. Fiţi atenţi la prospeţimea şi calitatea produselor folosite şi cereţi cât mai multe detalii şi garanţii pentru a vă pune la adăpost de orice îndoială.
Mâncaţi cu plăcere la degustare, în momentul nunţii sunt şanse mari să fiţi prea preocupaţi pentru a putea face asta. Transformaţi degustarea într-o experienţă frumoasă cu oameni dragi şi mergeţi acolo fără maşini, că doar trebuie să alegeţi si vinurile